miercuri, 7 februarie 2018

Regina Nopții- Rezumatul episoadelor 16-18

Rezumatul episodului 16



Kartal îl resuscitează pe Mert până la sosirea ambulanței. La spital, medicii fac tot ce pot și îl readuc la viată pe băiat, deși le spun rudelor că cel care i-a salvat viața de fapt este chiar Kartal. Selin și cu Aziz erau la o cină romantică atunci când au aflat vestea, ceea ce i-a întrerupt planurile bătrânului de a destăinui fosta relație din Franța. După ce Mert este externat, el îi mulțumește unchiului pentru că l-a salvat, după care se împacă cu bunicul său și promite să nu mai încerce să se sinucidă.

Băiatul află și el vestea mutării lui Kartal și a Esrei. Cei doi hotărăsc să se mute în Italia, iar Selin aude asta când urca pe scări. Ea este devastată și îl roagă pe Emre să îi aranjeze o ultimă întâlnire cu Kartal la hotel. Zis și făcut. Cei doi sunt în cameră și încep să vorbească, după care, la un moment dat, Selin îl sărută pe Kartal, iar între cei doi are loc o partidă de dragoste exact ca cea de acum 4 ani.

Rezumatul episodului 17




Selin ajunge înapoi acasă și este întâmpinată de imaginile cu Kartal, din spatele cărora apare Aziz, vizibil iritat. El îi dă drept cadou o rochie de mireasă, după care o amenință că dacă nu se va căsători cu el, o să-l ucidă pe Kartal. În tot acest timp Kartal era cu Esra și încerca să-i spună despre faptul că nu mai pot să plece în Italia.

Aziz îi cheamă însă pe toți în salon și le dă marea veste: căsătoria va avea loc. Poliția dă buzna în casă și îi ridică pe Aziz și pe Kartal, ofițerii voind să investigheze moartea lui Vurat, fostul angajat al lui Aziz. Pentru că nu sunt probe, cei doi sunt eliberați după ce dau o declarație.

Rezumatul episodului 18



Kartal merge la conac pentru a o lua și a fugi pe Selin. Deși inițial aceasta nu este de acord, până la urmă cei doi decid că asta e cea mai bună alegere. Pentru că au deja bagajele făcute, tot ce le rămâne e să se urce împreună cu Osman in mașină și să plece, ceea ce și fac. Mert le-a găsit o barcă care-i va duce departe de toți și în siguranță.

Aziz înnebunește la gândul că viitoarea sa soție a plecat și l-a lăsat, așa că vrea să rămână singur. Atunci când se descoperă că și Kartal a plecat, Esra nu face altceva decât să-și învinovățească tatăl, după care merge în baie și încearcă din nou să se sinucidă, nici de această dată nu reușește însă. Oamenii lui Aziz reușesc să depisteze semnalul de la telefoanele fugarilor, astfel că bătrânul se pune pe urmele celor doi.

Vezi și: Regina Nopții- Rezumatul episoadelor 19-21

Pentru toate rezumatele acestui serial
accesează pagina:
Rezumate seriale 




Sursă fotografii: capturi Youtube

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...