Un pachet misterios cu rămășițele lui Metin i-a fost trimis soției sale cu mult timp în urmă. Mama lui Sarp îl atenționează ca nu cumva să-i calce pe urme , pentru că nu vrea să mai pățească încă o dată la fel . Fiul ei ia pachetul și îi dă foc , pentru ca mai apoi să descopere o poză cu Umut și să-și dea seama că de fapt Celal l-a răpit . Cuprins de furie , decide să se răzbune ucigându-l pe mafiot . Yusuf încearcă să îl oprească punându-și mașina în fața drumului , dar Sarp este prea hotărât . Totuși , odată ajuns la Celal , el renunță la al- ucide și îi spune "Tată" , dorind să-i câștige increderea și să-l distrugă încetul cu încetul .
Mert se întâlnește cu tatăl său și îl informează cu privire la operațiunea în care este implicat , aceea de a-l găsi pe un presupus Omer . El îi povestește noii sale prietene că în copilărie a vândut șervețele alături de alți cerșetori și că a reușit să evadeze împreună cu ceilalți copii , dar au fost din nou prinși și bătuți . Între timp vine proprietarul cafenelei lui Fusun și îi spune că va mări chiria de 3 ori pentru că tatăl său a murit și toți moștenitorii vor bani . Femeia îi spune că nu are de unde să plătească pentru că deja s-a împrumutat de la bancă, însă el nu este interesat și îi cere să elibereze cafeneaua . Mert merge să discute cu acesta , însă nu obține niciun rezultat favorabil .
Sarp este testat de Celal , fiind pus să împuște un om care a fost chipurile descoperit ca fiind polițist . El trece testul cu brio , dându-și seama că de fapt pistolul nu era încărcat . Locația lui Omer este dezvăluită și oamenii sunt trimiși să-l omoare . Mert își dă seama că ceva o să se întâmple și îl salvează pe acesta în ultima clipă doar pentru a da vina pe Sarp , care trebuia să fie și el acolo . Iî spune tatălui său că nu e de încredere și că Sarp a dat-o în bară de data aceea .
Mai devreme Sarp a aflat că mama sa a pierdut cafeneaua și a mers să discute cu fiul fostului proprietar , fiind de acord să plătească el chiria nouă parțial , urmând ca aceasta să fie completată de vechea chirie de până atunci pe care o va plăti mama sa în continuare. El primește un acord doar dacă va plăti în avans pe 6 luni , ceea ce face fără să ezite , însă pune condiția ca Fusun să nu știe ce s-a întâmplat cu adevărat .
După ce Omer este lăsat în grija lui Mert , un om de-al lui Celal își face apariția și îl lovește pe băiat , lăsându-l inconștient . După asta merg în pădure și Omer este ucis de către bărbat chiar înante ca Sarp să apară . Celal îi spuse omului să-l ucidă pe celălalt polițist , deși stia că este fiul său adoptiv . Sarp spune că va face el asta și merge în spatele mașinii , însă nu poate să îl ucidă pe Mert și trage cu glonțul în mașină , apoi îi spune acestuia să fugă .
Vezi și : Rezumatul episodului 3
Notă! Rezumatul corespunde episodului 2 turcesc , ceea ce înseamnă aproximativ episoadele 4-6 de la Happy !
Pentru toate rezumatele acestui serial
accesează pagina:Rezumate seriale
accesează pagina:Rezumate seriale
Sursă fotografii:capturi Youtube
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu