luni, 19 iunie 2017

Elita Societății-Rezumatul episodului 2

Kerem aprinde lumânarea și o vede pe Cansu,apoi își dă seama că e a treia oară când se întâlnesc,spunând că poate îi e predestinată.Din greșeală lumânarea este cât pe ce să-i ardă și este scăpată jos,aprinzându-se o față de masă.Ca să stingă incendiul,Kerem varsă toată apa pe care o găsește prin preajmă,apoi se oferă să curețe personal dezastrul creat.Un meșter îi amintește de cina pe care o avea cu Sirin,iar el merge să se scuze în fața prietenei sale,care pleacă repede,lăsându-l să-și continue treaba.


Bunica Bedia dă o petrecere în cinstea lui Mert,cum că el ar fi pus pe picioare magazinul Oliva.Întrebat de cum a fost posibil acest lucru,băiatul nu știe ce să răspundă și îl sună repede pe prietenul său,care realizează că este nevoie de el și merge la casa acestora.Acolo,mama sa este ospătăriță și se vede nevoit să fie servit de ea.După ce un musafir o tratează urât pe mama sa ,el nu mai rezistă și se ridică de la masă,dar Ayșen spune că nu e nicio problemă.


Surreya nu mai suportă situația în care se află și îi cere soțului puțin timp în care să se gândească la cum va proceda în continuare,de aceea el se vede nevoit să plece de acasă într-un apartament.Cansu este hotărâtă și la cină spune că vrea să se mute în propria garsonieră și să își creeze o viață independentă.Mama sa nu este deloc de acord,dar Cansu continuă să lucreze la magazin fără a dezvălui cine este cu adevărat.

Isil se întâlnește cu Surreya și este șocată când aceasta îi oferă bani în numele soțului ei pentru a dispărea din viața lor.Deși Metin nu vrea să o vadă din alte cauze,până la urmă aceasta îi iese în cale și discută,aflând că el nu știa nimic de banii propuși.După aceea ,la o cină de afaceri unde participau și Bedia și Surreya,ea se arată și spune căva face parte din clubul femeilor din înalta societate,întrucât are un copil cu Metin.Surreya se simte rușinată și îsi pune mâna peste față.

Magazinul Oliva este vizitat de o doamnă bogată,care le tratează pe vânzătoare ca pe niște slugi,iar Cansu nu suportă și răspunde înapoi la toate jignirile.Femeia vrea să o plesnească,dar se împiedică și îsi învinețește ochiul,fiind nevoită să poarte ochelari de soare pentru a nu se vedea.După ce o amenință pe fată că o va da în judecată și Kerem intervine,bogătașa se mai calmează și dorește doar scuze publice,însă Cansu nu vrea cu niciun chip să le ofere deoarece nu crede că a greșit cu nimic.Kerem este amenințat că dacă nu o concediază pe fată magazinul său va fi vorbit de rău,de aceea se conformează și o concediază pe Cansu,care rămâne surprinsă...

Vezi și:Elita Societății-Rezumatul episodului 3

Pentru toate rezumatele acestui serial
accesează pagina:
Rezumate seriale 




                                                                                    Sursă fotografii:capturi Youtube

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...